Sufletul Basarabiei subjugate.
“Viaţa Basarabiei” ANUL I. No.2 FEBRUARIE 1932

…
Dar Basarabia? A fost oare aceasta frântura rasariteana a neamului nostru alaturi de fratii sai de peste Prut, de peste munti, în marele framântari pentru unire si reîntregire ? Pâna la anul înstrainarii Moldovenii dinte Prut si Nistru, ca o parte nedeslipita de trupul vechii Moldove, au fost partasi la acele framântari, iar dupa an. 1812 orice manifestare deschisa nazuintei spre unire a fost zadarnicita de statul rus; prin suprimarea treptata a oricarei urme de autonomie locala, prin unificarea administrativa, prin întroducerea limbii ruse în institutiile publice, prin înfiintari de scoli secundare,bine organizate si înzestrate, guvernul din Retrograd cauta si altoeasca pe sufletul moldoveanului blajin cultura altui popor strain, cu alta structura sufleteasca si cu alte aspiratiuni.
Totul a fost însa zadarnic: Basarabia a ramas cu sufletul ei curat pentru a se confirma adevarul, ca un popor nu poate fi nimicit sufleteste. Constiinta de neam, constiinta ca are un rost si o menire pe acest pamânt îndepartat al stramosilor, a ramas vie în sufletul moldoveanului basarabean, chiar în vremurile de cea mai grea înstrainare. Ca dovada a acestei afirmari avem în trecutul provinciei noastre câteva figuri culturale, cari prin scrisul lor au dus nestinsa facla cugetarii si simtirii românesti în provincia înstrainata; poate ca numele lor nu stralucesc în panteonul literaturii neamului, dar scrierile lor, în cari palpita un suflet îndurerat de vitregia vremurilor si dornic de alta vieata, vor române pururea neuitate ca un document omenesc.

Ma gândesc la boierul moldovean Teodor Vârnav, care a trait în întâia jumatate a veacului al XIX si care ne-a lasat frumoasa sa autobiografie „Istoria vietii mele”. Vieata provinciei noastre — societatea moldoveneasca de pe atunci, obiceiurile si traditiile boierilor moldoveni — ni-se înfatiseaza în lumina calda a unui suflet românesc, plin de iubire pentru neamul sau îndurerat.

Ma gândesc la alta figura, la Ion Sârbu, care prin 1851—52 a scris mai multe poezii si fabule în româneste. Izolat de fratii de dincolo, cari în frunte cu un alt basarabean A. Russo, cu M. Cogâlniceanu si V. Alexandri vesteau o noua era în evolutia literara si culturala a poporului românesc, modestul scriitor basarabean cade sub influenta literaturii ruse si scrie fabule si poezii dupa modelul fabulei lui Crâlov si poeziilor poetului Derjavin. Dar tutusi, cu toata dibuirea timida în cautarea motivelor de inspiratie si subiectelor literare, cu toata admiratia lui pentru o literatura straina, Ion Sârbu îsi da pe fata simtirea de Român, care-si iubeste neamul si deplânge
soarta provinciei cotropita de „multe neamuri straine”.

„O Moldovă, ţară frumoasă,
Pământ bun şi îmbelşugat,
Cu păduri multe şi dese
Şi cu izvoare bogat”

— exclama poetul nostru în, poezia „Moldova”
( „Cultura româneasca în Basarabia sub stapânirea rusa” de D-l St. Ciobanu, pag. 210.)

Ma gândesc mai departe la Gheorghe Păun, un activ provincial şi un cântăreş bisericesc din jum. a doua a veacului XlX-a; este în acelaş timp şi un poet poporan prin limba şi spiritul poeziilor sale; cugetarea simplş şi sănătoasă a ţăranului basarabean, sentimentele lui — iubirea, desnădejdea trădării, durerea despărţirii, chinurile aşteptării zadarnice, farmecul întâlnirii — toate întrupate în frumoasele imagini ale cântecilor populare—a ,,turturicăi”, a „cucuşorului”, „puicii”, „stelelor” şi „lunii”— iată fondul poeziilor lui Gh. Păun. Privită în acest fond, modesta operă a poetului nostru apare ca un preţios document omenesc ce ne desvăluie tainele unui suflet încătuşat.

Urmeaza Mateiu Donici cu sentimentul lui de iubire de neam şi cu nota puternică de protest împotriva soartei nemiloase ce a a-dus poporului basarabean jugul străin.

„Of! ce zile am agiuns,
Să fiu de soartă rău împuns,
Căci soarta me-a prepus
Să mă fac pe aicea Rus,
Să mă fac eu porcotină
Şi de-a Rusului scatină”

— scrie poetul în poezia sa „Soarta” scrisă în Odessa în luna August 1869.
( „Cultura românească în Basarabia sub stăpânirea rusă” de D-l Şt.Clobanu, pag. 256)

Un fenomen foarte interesant prezintă Tudose Roman, un alt poet basarabean, ţăran de origine de prin părţile Orheiului, mort în anul 1921 la vârsta de 34 ani. Lipsit aproape complect de cultură, căci nu avea decât şcoala primară cu un curs complimentar făcut în limba rusă în satul natal, Tudose Roman este tipul ţăranului poet, în ale cărui aspiraţiuni, năzuinţe şi motive de inspiraţie gaăim un reflex puternic al sufletului îndurerat al ţăranului basarabean.
Soartă grea a plugarului moldovean, care

„Dela zori de dimineaţă,
Cu sudorile pe faţă
El lucrează în greu mare,
Dar folos tot nu mai are”,

credinţă vie că acest plugar „uitat de Dumnezeu”, robit şi scăpătat, va fi „stăpân pe viitor”
numai prin carte şi cultură— iată aspiraţiunile tăranului-basarabean contopite toate în sufletul sensibil a lui Tudose Roman. Aceste aspiraţiuni culminează în îndemnul poetului nostru la luptă
pentru „drepturile sfinte”, îndemn adresat ţăranilor basarabeni cu prilejul izbucnirii revoluţiei ruseşti din 1917.

„Voi, ţărani, copii ai ţării,
Milioane de bărbaţi,
Din Hotin la malul mării,
Glasul vostru ridicaţi,
Cereţi drepturile sfinte,
Ge de-un veac vi s’au răpit”.
(„Cultura Românească în Basarabia sub stăpânirea rusă” —Şt,Ciobanu pag, 268.)In această frământare poetul îşi îndreaptă privirea, obosită de priveliştea suferinţei omeneşti, spre izvorul de mângâiere şi împăciuire – spre natură. Acolo „în câmpul verde”, în „singurătate”, auzind „cucul cântând”şi biata ciocârlie sus în aer ciripind, acolo poetul nostru, şi cu el ţăranul basarabean, uită de durerea robirii, de necazurile vieţii, acolo îşi regăseşte liniştea sufletească. Iată pe drept cuvânt un „poet al ţărănimii basarabene”.Mă gândesc, însfârşit, la cea din urmă şi cea mai strălucită manifestare a sufletului Basarabiei robite, la preotul poet Alexei Mateevici, contimporan cu Tudose Roman şi stins, ca şi el, în floarea vârstei, în luna August 1917. Dacă în poeziile ţăranului T. Roman palpită, cum am arătat mai sus, sufletul ţăranului basarabean, în opera părintelui Mateevici, unul din străluciţii absolvenţi al Academiei teologice din Kiew, vedem sufletul tineretului basarabean, ieşit din
şcolile secundare şi superioare ruse, pe al cărui fond sufletesc stăpânii de altă dată căutau să altoiască cultura sa. E drept că această cultură prin anumite elemente sufleteşti a contribuit în Basarabia la formarea unei noui psihologii, dar în fondul ei original, prin năzuinţele şi poruncile ei fireşti, această psihologie nouă a rămas tot românească.
Preotul poet A. Mateevici cu concepţia idealistă a marilor poeţi şi filosofi mistici ruşi, dar şi cu dragostea pentru neamul său, cu admiraţia lui pentru „limba vechilor cazanii” ne dă reflexul unor năzuinţe ale tineretului basarabean din epoca marei revoluţii ruseşti, rătăcit prin şcolile din imensă împărăţie, dar sufleteşte legat de pământui strămoşesc şi de soarta neamului, pentru a cărui mântuire trebuia să iasă din sânul lui „Prorocul” („Basarabenilor”)

Iată în trăsături vagi aspectele unei vieţi, unei simţiri româneşti în provincia noastră după an. 1812. O cercetare mai adâncă a acestor manifestări literare ar fi, credem, de mare folos pentru cunoaşterea sufletului Basarabiei.
——————————————————————–
Ioan L Macovei,
Profesor Ia Liceul „Al. Donici”, Chişinău.