Sufletul Basarabiei subjugate.
“Viaţa Basarabiei” ANUL I. No.2 FEBRUARIE 1932
…
Dar Basarabia? A fost oare aceasta frântura rasariteana a neamului nostru alaturi de fratii sai de peste Prut, de peste munti, în marele framântari pentru unire si reîntregire ? Pâna la anul înstrainarii Moldovenii dinte Prut si Nistru, ca o parte nedeslipita de trupul vechii Moldove, au fost partasi la acele framântari, iar dupa an. 1812 orice manifestare deschisa nazuintei spre unire a fost zadarnicita de statul rus; prin suprimarea treptata a oricarei urme de autonomie locala, prin unificarea administrativa, prin întroducerea limbii ruse în institutiile publice, prin înfiintari de scoli secundare,bine organizate si înzestrate, guvernul din Retrograd cauta si altoeasca pe sufletul moldoveanului blajin cultura altui popor strain, cu alta structura sufleteasca si cu alte aspiratiuni.
Totul a fost însa zadarnic: Basarabia a ramas cu sufletul ei curat pentru a se confirma adevarul, ca un popor nu poate fi nimicit sufleteste. Constiinta de neam, constiinta ca are un rost si o menire pe acest pamânt îndepartat al stramosilor, a ramas vie în sufletul moldoveanului basarabean, chiar în vremurile de cea mai grea înstrainare. Ca dovada a acestei afirmari avem în trecutul provinciei noastre câteva figuri culturale, cari prin scrisul lor au dus nestinsa facla cugetarii si simtirii românesti în provincia înstrainata; poate ca numele lor nu stralucesc în panteonul literaturii neamului, dar scrierile lor, în cari palpita un suflet îndurerat de vitregia vremurilor si dornic de alta vieata, vor române pururea neuitate ca un document omenesc.
Ma gândesc la boierul moldovean Teodor Vârnav, care a trait în întâia jumatate a veacului al XIX si care ne-a lasat frumoasa sa autobiografie „Istoria vietii mele”. Vieata provinciei noastre — societatea moldoveneasca de pe atunci, obiceiurile si traditiile boierilor moldoveni — ni-se înfatiseaza în lumina calda a unui suflet românesc, plin de iubire pentru neamul sau îndurerat.
Ma gândesc la alta figura, la Ion Sârbu, care prin 1851—52 a scris mai multe poezii si fabule în româneste. Izolat de fratii de dincolo, cari în frunte cu un alt basarabean A. Russo, cu M. Cogâlniceanu si V. Alexandri vesteau o noua era în evolutia literara si culturala a poporului românesc, modestul scriitor basarabean cade sub influenta literaturii ruse si scrie fabule si poezii dupa modelul fabulei lui Crâlov si poeziilor poetului Derjavin. Dar tutusi, cu toata dibuirea timida în cautarea motivelor de inspiratie si subiectelor literare, cu toata admiratia lui pentru o literatura straina, Ion Sârbu îsi da pe fata simtirea de Român, care-si iubeste neamul si deplânge
soarta provinciei cotropita de „multe neamuri straine”.
„O Moldovă, ţară frumoasă,
Pământ bun şi îmbelşugat,
Cu păduri multe şi dese
Şi cu izvoare bogat”
— exclama poetul nostru în, poezia „Moldova”
( „Cultura româneasca în Basarabia sub stapânirea rusa” de D-l St. Ciobanu, pag. 210.)
Read more »
Comments(3)
Ultimele comentarii